În ciuda faptului că este încă minoră, căci majoratul în State este la 22 de ani şi abia peste doi ani îşi va putea comanda singură o băutură alcoolică, Rihanna (adică Robyn Rihanna Fenty) dă dovadă de maturitate atât prin atitudine cât şi prin sound. La doar 20 de ani, Rihanna a lansat deja trei albume, cel mai nou fiind „Good Girl Gone Bad”, single-ul său „Umbrella” a fost fruntaş în mai multe topuri muzicale, şi a stabilit un record de downloadare al aceleiaşi piese într-o singură zi.
Ce a determinat-o pe fata “bună” să devină “rea” de data aceasta?
Rihanna: Fata „bună”, care a devenit „rea” înseamnă de fapt, cine sunt eu la ora actuală, atât din punct de vedere al carierei cât şi din perspectiva personală. Pe cel de-al treilea album am deja vârsta de 20 ani, sunt pregătită să risc, cât şi să fiu creativă şi să-mi asum responsabilitatea acţiunilor mele.
Cu ce ai spune că diferă „Good Girl Gone Bad” de celelalte două albume ?
Rihanna: Sunt de părere că acest album este mult mai îndrăzneţ atât în ce priveşte soundul, cât şi în subiectele abordate. Ţin foarte mult la albumele precedente, dar acesta din urmă reflectă mult mai bine un sound nou şi matur din partea mea.
Al doilea single al tău a fost „Unfaithful”, compus de Ne-yo, şi vorbea despre sentimentele de vină pe care protagonista melodiei le simţea în timp ce îşi înşela iubitul. Ai înşelat vreodată pe cineva sau ai fost înşelată?
Rihanna: „Unfaithful” este o melodie cu care aproape oricine se poate identifica într-un fel sau altul. Acest cântec vorbeşte despre experienţele prin care unii prieteni de-ai mei au trecut, dar şi prin ceea ce am trecut eu la un nivel mai puţin serios, fiind atât de tânără.
Cum stai cu dragostea?
Rihanna: Nu sunt foarte sigură încă... Am 20 de ani şi mă concentrez mai mult pe carieră. Momentan vreau doar să mă distrez şi să mă bucur de momentele care se ivesc în viaţa mea.
Cum este să lucrezi cu Ne-yo sau Jay-Z?
Rihanna: Prima dată am lucrat cu Ne-yo pentru albumul „A Girl Like Me” la piesa „Unfaithful”, pe care, aşa cum aţi spus şi voi, el a compus-o. Apoi am reluat colaborarea pe „Good Girl Gone Bad”, şi a fost o adevărată onoare să realizez un featuring cu Ne-yo pe piesa „Hate That I Love You”. Este o persoană foarte talentată şi creativă; un compozitor fantastic şi îmi face o deosebită plăcere, de fiecare dată, să lucrez cu el.
Cât despre Jay-Z... Oau! Jay-Z! Pentru mine el reprezintă un adevărat mentor în ce priveşte muzica. Are un talent înnăscut, şi sunt conştientă de faptul că sunt o norocoasă că am avut şansa să lucrez alături de el |